2012 - Plimbare Yugoslavia

Mai jos este traseul propus pentru excursie si care este rezultatul cercetarilor lui Festina Lente.

ZIUA 1: 325 km; pe drumul spre Alexandria si apoi paralel cu dunarea, spre Corabia, traversare cu bacul pe la Bechet-Oryahovo, punct final: Varshets BG.
ZIUA 2: 355 km; intrare in MCD prin Kyustendil, traversare Skopje, punct final: Tetovo.
Ziua 3: 235 km; prin parcul national Mavrovo pe la poalele muntelui Korab (cel mai mare al lor, 2.170 m), apoi o coteala spre un mare masiv muntos cu innoptare la Makedonski Brod.
Ziua 4: 315 km; pe creste, pe langa muntele Jakupica pana la lacul montan Kozjak si inapoi, apoi prin Krushevo, ocolind parcul national Galichicha si mergand o bucata de drum pe malu` lacului Ohrid, pana la Ohrid (o varianta de sedere peste noapte pentru Ohrid poate fi Struga, in caz ca Ohrid il vom gasi excesiv de turistic gen Eforie Sud sau Navodari). Daca ne place, mai putem sta o noapte, dar presupunand ca mergem inainte.
Ziua 5: 280 km; traversare in Albania, vizita Tirana, inoptare pe malul lacului Scutari sau imprejurimi ca sa fim pregatiti a doua zi sa ne bucuram in voie de Thethi.
Ziua 6: 250 km; Thethi National Park Albania, traversare in Muntenegru, Budva si o bucata de drum pe malul Adriaticii, punct final: Kotor (oras in patrimoniul UNESCO); si aici, daca ne place, putem sta inca o noapte.

*** de-aici, de la Kotor, probabil ca ne vom desparti in doua cete: atasistii vor merge mai departe spre Croatia si restul Yugoslaviei iar noi o luam spre casa:

Ziua 7: 310 km; trecem prin vreo 2 parcuri nationale, Podgorita, Bijelo Polije (cica drumul e de dementza) traversam in SRB, punct final: Ivanjica - drumurile sunt ciudate, foarte ocolite si printr-un relief deluros si impadurit dar cred ca va fi funny.
Ziua 8: 380 km; parcurgem Serbia, apoi pe malul sarb al Dunarii prin Clisura, pana la Portile de Fier si punct final: Turnu Severin (desi daca innoptam la sarbi poate ca iesim mai castigati la bani, am zarit anul trecut oarece campinguri si pensiuni mici pe malul sarbesc, nu departe de punctul de trecere al frontierei).
Ziua 9: la Bucuresti. Mergem intins aproape 400 de km de la Severin la Bucuresti.

Acum ca am stabilit datele initiale putem incepe povestea efectiv:

Buun, stabilim ziua si ora plecarii (nu prea devreme ca suntem in concediu si nu are rost sa cadem din pat cu noaptea’n cap).
Bineinteles (pentru cei care ne cunosc) reusim sa intarziem plecarea cu minim 2 ore fata de ora propusa. In sfarsit iesim spre Alexandria nu fara obisnuita intarziere din benzinarie de vorba cu un lucrator de la peco , care se dovedeste un iubitor al motocicletelor cu atas si care vrea sa stie tot felul de detalii… Lucrurile merg normal pana la Alexandria unde (aproape) ne ratacim pe o centura atat de proasta cum numai in Bulgaria cred ca mai exista cautand iesirea spre Turnu Magurele (calitatea drumului a fost cea care ne-a facut sa ne intrebam daca am luat-o bine). Exista si o varianta civilizata de iesire in directia aia dar eu am ratat-o.

La Turnu Magurele sunt ceva influente parapsihologice, energii negative plutesc in aer etc. pentru ca acolo a fost locul unde butonul meu de taiat aprinderea a ales sa ma paraseasca in mod parsiv fara preaviz la mijlocul unui pod in reparatie cu circulatie pe un singur sens. Pentru ca n-am suspectat de la inceput butonul cu pricina era cat pe-aci sa-mi cumpar inca un aparat de masura (al meu era evident acasa) cu ajutorul lui Festina care fiind pe solo s-a repezit pana in centru la magazin in scopul asta. Noroc cu o bucata de cablu multifilar care mi-a permis sa dau curent aprinderii direct de la baterie (Niciodata nu plecati de acasa fara o bucata de sarma). Odata descoperit vinovatul l-am bypasat din fire si am putut pleca. In timp ce eu trebaluiam au oprit sa ne admire/tina de vorba/ajute un baiat pe un First Bike de 125 si un scuterist . Scuteristul a plecat repede, baiatul cu FB-ul a stat pana a vazut ca am rezolvat, si vreau sa-i multumesc pe aceasta cale desi nu stiu cum il cheama, si pana la urma n-am avut nevoie de ajutorul lui, asta dovedeste ca spiritul motociclistilor n-a murit inca.
In fine, fara alte patanii ajungem la Bechet, alimentam si trecem cu bacul in Bulgaria.
(Pozele pana aici sunt preluate de la FestinaLente)

Asa cum stiti deja, traseul propus presupunea oprire in Varshets BG, dar din cauza diverselor intarzieri ne-am oprit in Montana. In Montana n-am vrut sa stam la camping pentru ca ni s-a parut scump pentru conditiile oferite asa ca am intrat in oras. Primul om pe care l-a intrebat Festina de un hotel decent (calitate/pret) ne-a recomandat unul nu prea departe – Hotel Montana. Noua nu ne-a placut cum arata fatada lui asa ca am mai cautat pret de inca vre-o ora si la sfarsit ne-am intors tot acolo. Una peste alta hotelul e decent din toate punctele de vedere, berea buna si ieftina (ca-n Bulgaria) iar fetele de la receptie ne-au pazit motocicletele toata noaptea.

Ziua a II-a

Intrucat aflasem de cu seara in timpul cautarilor dupa hotel ca exista un loc frumos cu plaja, umbrelute, piscina, hotel etc. la iesirea din oras, decidem sa-l vedem ca sa stim daca e cazul sa ne para rau ca n-am stat acolo. Locul intr-adevar interesant, langa barajul unui lac de acumulare si langa un monument din epoca socialista- prilej pentru Rares sa ne recite cu intonatie fragmente din poezia cu Steluta ( poezioara de slava a comunismului, era prin manualul de Romana pe vremuri).

Calatorului ii sta bine cu drumul ne-am zis noi, asa ca nu mai pierdem timpul si luam drumul Sofiei. In Bulgaria, in afara de faptul ca GPS-ul e relativ inutil daca n-ai fost la cercetasi in copilarie, trebuie de asemenea stiut ca drumurile secundare nu pot fi utilizate din cauza starii lor mai mult decat proaste. Cine e inca de parere ca noi nu avem drumuri bune, trebuie sa faca o iesire de WE in Bulgaria pe drumuri secundare si apoi vorbim.In fine dupa multe zdruncinaturi si gropi si evitari de gropi si alte distractii de tipul asta (usor obositoare cu un atas incarcat) ne apropiem de Sofia si cu ajutorul GPS-ului ratacim drumul. Nu grav (cateva sute de metri) dar suficient ca sa ne trezim in mijlocul unui mic trib de puradei colorati care ne inconjoara asa cum vedem prin documentarele de pe Discovery. Poze nu avem pentru ca am fost mult prea ocupati cu plecatul de acolo ca sa ne mai stea gandul la asa ceva. In fine trecem de Sofia si pe drumul de iesire catre Macedonia oprim sa mancam ceva de pranz intr-un loc bun, civilizat si rezonabil de ieftin. In consecinta daca aveti drum pe acolo recomand.
La intrare in Macedonia vamesii ne-au facut loc sa intram in fata coloanei (riderilor de solo nu li se va parea nimic extraordinar, dar noi cu atasele nu putem intra printre randuri cu aceeasi usurinta), si dupa formalitati ne inmaneaza un mic pliant cu cateva reguli generale de conduita in Macedonia si amenzile de care suntem pasibili daca nu le respectam. Aflam astfel ca putem conduce dupa o bere, si ca aruncatul gunoaielor in loc nepermis este interzis, amenda 50 Euro. Mai inaintam putin si realizam care este scopul acestui pliant – Macedonia este o tara exceptionala, oamenii sunt deosebit de primitori, preturile mici (chiar si pentru noi) iar peisajul mirific dar atatea gunoaie prin tot locul n-am mai vazut de cand cu “Let's do it Romania”. In fine oprim pentru noapte la un hotel de familie in Kumanovo unde la cina mancam “Plescavita” facuta de proprietara pe loc si de unde aflam de locurile interesante de vizitat in Macedonia de la fata proprietarilor, lucru bun pentru ca genul asta de informatii nu le-am gasit pe net.

Ziua a III-a

Primul obiectiv pe ordinea de zi este Skopje. Orasul a fost afectat sever de un cutremur dezastruos in 1963 si inca se mai construieste prin centru.
Piata centrala este ticsita de statui ale lui Alexandru Macedon, Kiril si Petrov si ale altor personaje istorice locale.
Nu voi comenta stilul ansamblului pentru ca nu ma pricep, dar pentru un turist care vine prima data aici poti afla destule despre istoria locului. Vizitam si bazarul, urcam pana la cetatea veche unde constatam ca oamenii de aici sunt ceva mai relaxati cand vine vorba de pacatele lumesti si biserica.
Intentionam ca la plecare sa vizitam si canionul din Skopje (aparent locul cu cea mai mica altitudine din Europa) dupa indicatiile chelnerului care ne-a adus cafeaua la o terasa din centru, dar sau ca nu a explicat el bine, sau ca n-am inteles noi bine, cert este ca n-am gasit locul si din cauza ca se facea cam tarziu n-am mai insistat. Pe drum spre Ohrid – destinatia din ziua asta, ne mai oprim sa mancam de pranz la o carciuma albaneza pe malul raului.De la Skopje la Ohrid calatorul are doua variante. Cel grabit poate sa se suie pe autostrada si sa-i dea bice, asa cum cel pornit in plimbare poate sa aleaga drumul prin munti, si asta am facut noi. Drumul asta e ceva ce cu greu se poate imagina, peisajul este mirific. Imaginati-va un drum de salbaticia vaii Jiului, dar cu asfalt impecabil si drum lat, cu sate compuse din cateva case si o moscheie care apar pe neasteptate la mijlocul unui versant impadurit, atat de sus ca nu se vad decat acoperisurile din mijlocul padurii, aparent fara nici o cale de acces pana acolo. Mare parte din drum trece printr-o rezervatie naturala – Parcul National Mavrovo- si salbaticia naturii iti taie rasuflarea.
(Aici ma vad iarasi nevoit sa preiau poze de la Festina-cu multumiri- pentru ca noi facem parte din categoria calatorilor egoisti care absorb senzatiile exclusiv pentru ei fara sa se gandeasca sa aduca dovezi si altora. Ca urmare, hipnotizati de frumusetea drumului nimeni din cele doua atase nu s-a gandit sa faca vre-o poza. Daca Mihai_prd promite sa se ocupe el de treaba asta eu ma ofer ghid in zona pentru ca m-as intoarce oricand).
Bineinteles viteza noastra de deplasare este mica pentru ca vrem sa absorbim peisajul care ne inconjoara, asa ca noaptea ne prinde la vre-o 10 km de Struga, lucru care se va dovedi in folosul nostru pentru ca am gasit Hotelul “Diplomat” unde pretul si conditiile ni s-au parut atat de bune incat am decis sa ramanem 2 nopti si sa facem excursia spre Krushevo fara bagaje. Ospitalitatea cu care ne-au intampinat oamenii aici este ceva ce la noi a disparut aproape cu desavarsire (poate prin Maramures sau zone neatinse de civilizatia de consum sa mai existe).
Seara a venit cu o surpriza. Din intamplare am ajuns acolo in ultima zi de Ramadan cand traditional toti musulmanii sarbatoresc incheierea postului. Pentru Festina care a ramas ultimul la masa ca sa-si termine berea, asta a insemnat o invitatie la cheful incins de proprietarul hotelului cu cativa prieteni, chef la care a si fost invatat cum trebuie sa asculte cand i se canta la ureche - nu, nu din vioara....

Ziua a IV-a

Dupa un mic dejun tarziu pornim sa cautam cascada -recomandata de gazda noastra de la Kumanovo – ne informam si la oamenii din hotel si avem placuta surpriza sa aflam ca de pe terasa hotelului se vad luminile satului unde vrem sa ajungem (notat pe harta la Kumanovo). Mergem deci cu avant in directia indicata, dar nu gasim decat niste izvoare frumoase ce-i drept si placut amenajate dar nu o cascada.
In fine poate ca in Macedonia cascada are alta semnificatie decat la noi asa ca plecam spre urmatorul obiectiv.( Aflam seara din un reportaj la televiziunea locala despre cum si-au petrecut oamenii ziua ca si la ei termenul are aceeasi semnificatie ca si la noi atata doar ca noi n-am gasit locul.Nici nu e de mirare, cred ca a fost pur si simplu o eroare de comunicatie, majoritatea cascadelor din Macedonia sunt in zona Novo Selo – in cealalta parte a tarii).
Am mers spre Krushevo -asa cum am planificat traseul- pe langa lacul Ohrid, drum foarte frumos.Din cauza asta din nou nu ne-am incadrat in program si nu ajungem decat pana la Bitola. Pana am inceput sa urcam gasim un fel de Muzeu al Satului, o reproducere a unei vechi localitati lacustre pe Ohrid in locul numit “Golful Oaselor”. Desi se poate vizita si subacvatic,noi ne-am limitat la vizitarea de suprafata a locului.
In continuare drumul urca pe versantul muntelui si vederea asupra Ohridului este de la serpentina la serpentina mai spectaculoasa.
Mancam de pranz din proviziile pe care le avem intr-un loc de “belle vue” si dupa ce trecem coama muntelui inaintam catre Bitola. Aici vizitam situl roman Heraclea- orasul lui Hercule- prilej de bucurie pentru curator care a tinut mortis sa ne prezinte locul desi nu vorbea decat limba lui (aparent siturile din perioada romana nu sunt printre cele mai populare atractii turistice, am vazut lucrul asta si mai tarziu la Mediana – resedinta de vara a imparatului Constantin cel Mare- langa Nis).
In fine, din cauza ca locurile ne plac atat de mult, suntem in pericol sa ne prinda noaptea pe drum inapoi catre hotel asa ca amanam vizita la Krushevo pentru o calatorie viitoare, si ne intoarcem la Struga - bineinteles pe alt drum - asa cum le place motociclistilor.Oamenii de la hotel ne surprind din nou cu ospitalitatea lor si ne imbie cu baclavale facute in casa.

Ziua a V-a

Albania.Azi intram in Albania. Toti suntem un pic emotionati din cauza asta, pentru ca Albania din cauza izolarii ei pana nu de mult, este o tara despre care nu stim nimic (in afara de bancuri si saracie) asa ca nu stim la ce sa ne asteptam. Mic dejunul se consuma repede, si este inca dimineata cand avem toate bagajele legate pe mobre si putem pleca.

Pana la granita facem destul de putin si pe un soare arzator ne oprim la coada la punctul de trecere al frontierei. Festina cu a sa Virago ajunge repede in fata, dar noi trebuie sa asteptam interventia energica a unui politist de frontiera care pune cateva turisme sa ne faca loc. Formalitatile dureaza cam 20 de minute timp in care stam de vorba cu niste aromani macedoneni in frumosul grai romanesc . In fine trecem granita si intram in Albania, iar schimbarea peisajului este uluitoare. Stiti vorba conform careia la omul sarac nici booii nu trag? Granita este (mai mult sau mai putin) pe creasta unor munti al caror versant dinspre Macedonia este acoperit de paduri dese dar in Albania solul roscat este arid si pe toata bucata de drum pe care coboram nu e nici un strop de umbra. In tot locul sunt spalatorii auto (adica o placa de beton si un furtun din care curge apa mereu, impreuna cu operatorul care tine cateva carpe in mana) in rest nimic -bine, cu exceptia cazematelor - si asta pe kilometrii intregi. Daca ar fi si ceva schelete pe marginea drumului nu as fi surprins deloc, asa de arid si saracacios e peisajul.
Dupa Elbasan spre Tirana, drumul ingust merge pe creasta muntelui la altitudini cateodata ametitoare. Circulatia in Albania este haotica, cate un Mercedes ML se opreste cand vrea el in mijlocul drumului in sau imediat dupa o curba in ac de par, in fata cate unei tarabe de la margine de drum.
Alte Mercedesuri din anii '70 depasesc cu ochii inchisi in curbe fara vizibilitate in locuri unde nici nu poti sa-i eviti pentru ca langa tine e prapastia... noroc ca atasul chiar daca nu e solo e totusi mai ingust decat o masina. Senzatia generala e ca nimeni nu are carnet si toti isi pun viata in mainile lui Allah inchid ochii si calca pe acceleratie.
Pana sa ajungem in Tirana ne-am oprit sa vedem o cetate medievala transformata in restaurant unde am si baut cate un suc. Cantitatea de lichid pe care o pierzi cand mergi cu mobra la 40 grade este de-a dreptul uluitoare.
In Tirana cand am oprit la semaforul rosu era sa ne spulbere un card de jeepuri care a trecut pe rosu in viteza maxima pe contrasens – tin sa precizez ca nu era o coloana oficiala, pur si simplu numarul de jmecheri pe km patrat in Albania e chiar mai mare decat in Bucuresti. O parte din ei poate ca provin din Bucuresti pentru ca atunci cand am oprit in centrul Tiranei sa facem ceva poze ne-a salutat cordial in limba romana un arab dintr-un jeep.
In Tirana au supravietuit putine cladiri vechi, castelul Tirana de exemplu ne-a pus intr-o mare incurcatura pentru ca dupa ce l-am identificat pe o harta turistica am vrut sa-l vedem si n-am gasit decat o poarta paraginita care sprijinea o constructie neglijata grav cu titlul pompos de Hotel.
In fine iesim din oras sa cautam cazare si gasim un camping civilizat (am facut chiar si o baie in piscina) si rezonabil unde ne-am intalnit cu Hasan, un turc de 65 ani care se plimba in fiecare an prin Europa cu motocicleta. Ne-a povestit ca a fost in Romania la intrunirile de la Sibiu si Cluj, in ani diferiti asa ca poate unii dintre voi il cunoasteti. Un om interesant.
Seara vrem sa incercam o mancare traditionala albaneza asa ca alegem un fel de tocana de organe care mie mi-a placut si a mers si foarte bine cu berea.

Ziua a VI-a si a VII-a

Stransul cortului si legatul bagajelor ne fura un pic de timp asa ca soarele e deja sus pe cer si caldura creste pana plecam.

O luam pe bucatica de autostrada care leaga Tirana de Durres din care se desprinde drumul care duce spre Shkoder . GPS-ul iara mai mult incurca decat ajuta iar indicatoarele din jurul Tiranei arata doar directia spre Kosovo. Tot spre Kosovo se construieste si o autostrada. Asta arata destul de clar in ce directie se indreapta simpatia albanezilor. In pofida informatiilor sarace gasim totusi drumul spre Shkoder si cu exceptia traficului specific tarii nu se intampla nimic pana acolo. Ca o paranteza trebuie spus ca pe bucata asta de drum am intalnit mai multi motociclisti ca in restul tarii, cam jumatate dintre ei turisti straini, usor de diferentiat pentru ca toti erau echipati de touring spre deosebire de localnici care toti erau in bermude si fara casca.

Numarul de politisti de pe strazi are probabil de-a face cu traficul haotic, totusi desi am vazut cum sunt opriti localnicii – cu acelasi ranjet de satisfactie care putea fi vazut si pe la noi- pe noi nu ne-a deranjat nimeni, ba din contra mai toata lumea ne facea cu mana, cred ca era evident ca suntem turisti. Tot traficul haotic explica poate si faptul ca la granita cu Muntenegru politistii de frontiera le cereau carnetele de conducere albanezilor, dar nu si noua sau altor straini.

In fine la Shkoder ne despartim de Festina dupa ce mancam ceva de pranz la o terasa.

Si o luam spre Bar (Muntenegru) printre lacul Scutari si mare. In Muntenegru sunt indicatoare cu obiective turistice la tot pasul si pierdem un pic de timp cautand cetati medievale din care nu a mai ramas decat dealul pe care au fost, sau cel mai batran maslin din Muntenegru – acolo poti chiar cumpara o sticluta cu ulei din maslinele lui- dar pana la urma gasim un camping pe malul marii – Camping Maslina- la cativa kilometrii de Bar si facem tabara. Pe seara mancam niste mici traditionali- cevapi- la terasa pe plaja si decidem sa petrecem a doua zi in acelasi loc.

Ziua urmatoare e saraca in evenimente, practic stam toata ziua pe plaja, mai facem cate o baie, mai bem cate o bere...

Ziua a VIII-a

Calatorului ii sta bine cu drumul ne-am zis noi, asa ca pe la pranz (evident) suntem cu bagajele legate si gata de plecare. Campingul era un pic inainte de Bar pe care a trebuit sa-l traversam in drumul nostru spre Kotor. In Bar – statiune estivala deh- o inghesuiala mai ceva ca la Neptun, asa ca dupa ce am incins motoarele bine mai mult pe loc decat mergand, am gasit un drumeag secundar care a jucat rolul de centura pentru noi. Singurul dezavantaj pentru atase e ca drumul cu pricina este leit Transfagarasan. Toate drumurile din Muntenegru sunt asa de altfel (exceptie cel care merge in lungul coastei).
Dupa o vreme si multa transpiratie – temperatura pe timpul zilei cred ca nu a scazut sub 39 grade, am avut si zile cu 45 pana am ajuns acasa- vedem fiordul Kotor, asa cum stiti deja cel mai sudic fiord al Europei. Lasam mobrele intr-o parcare pazita si vizitam orasul Kotor aflat in patrimoniul UNESCO.
Din cauza lenii si a caldurii turul orasului il facem cu o masinuta electrica care se gaseste de inchiriat la intrare.
Dupa rehidratarea obligatorie alegem sa ne indreptam spre Podgorica trecand prin Cetinje – fosta capitala regala a Muntenegrului si locul unde este si acum resedinta oficiala a presedintelui. Drumul trece pe la marginea Parcului National Lovcen, si este foarte frumos, si putin circulat. Deasupra Kotor-ului cand am oprit la o terasa pentru rehidratare, am primit indicatii si despre drumul care merge spre varful Lovcen-cel mai inalt punct- dar n-am fost din cauza drumului extrem de prost.
Cetinje a fost o dezamagire, ne asteptam la arhitectura veche, monumente, cetati in fine tot ceea ce presupune ideea de fosta capitala regala, si in schimb am gasit un orasel de dimensiunea Campinei , adormit si aparent depopulat. Singurele obiective ar putea fi manastirea si resedinta presedintelui. Noi nu le-am gasit pentru ca nu am avut pe cine intreba. Strazi asa pustii n-am mai vazut din satele fantoma din Ardeal.
Podgorica in schimb este un oras activ – ca orice capitala- desi nu are nimic deosebit.
Bineinteles, ca toti motociclistii care ajung in zona aia am iesit din oras spre canionul Tara. In paranteza fie spus, nu stiu de ce i se spune canion pentru ca este de fapt un defileu. Drumul asa cum ati mai citit sunt sigur face toata osteneala.
Seara ne prinde in apropiere de Kolasin unde am si ramas in gazda peste noapte. Kolasin este un fel de statiune montana de ski, cam pustie in extrasezon cand am ajuns noi, dar cu foarte multe optiuni de cazare din cauza asta.

Ziua a IX-a

Din cauza ca nu a trebuit sa punem cortul ne miscam destul de repede dimineata si inainte de 10 suntem pe drum. De la Kolasin drumul continua printre aceiasi munti de ieri, iar peisajul nu-si pierde nimic din frumusete.Azi nu se intampla nimic special cu exceptia faptului ca intram in Serbia. Directia e spre orasul Nis unde asa cum am amintit vrem sa vedem resedinta de vara a lui Constantin cel Mare – situl roman Mediana. Din cauza ca nu vrem sa intram prin Kosovo facem un mic ocol asa ca seara ne prinde inca departe de destinatie si ne oprim la un motel pe marginea drumului. Mancarea buna si berea ieftina ne tin la povesti pana destul de tarziu in noapte.

Ziua a X-a

Din nou reusim sa plecam relativ devreme dupa un mic dejun copios compus din paine de casa unsa cu caimac batut cu ou si bagata la cuptor. Rar am maincat ceva atat de bun si simplu. Ziua este iarasi caniculara -45 grade- asa ca mergem cu echipamentul complet pe noi pentru ca e mai bine si mai racoare decat fara.

Spre seara ajungem la Nis si ne cazam la un hotel oarecum in margine, care ne pune la dispozitie locuri de parcare supravegheate video. Profitam ca inca mai avem lumina si iesim in oras. Nis este un oras in general sarac (ca tot sudul Serbiei cred) si oarecum murdar, insa noi am nimerit in seara festivalului de film-sambata- care are loc in incinta vechii cetati turcesti. Luminile festive, vanzatorii ambulanti, inghesuiala si seara reusesc sa ascunda multe dintre cicatricile lasate de lipsa banilor.

Dupa ce ne invartim un pic prin cetate, din cauza ca nu avem invitatii la festival si deci nu putem intra, ne ducem la o terasa din centru la o bere.Iesirea in oras s-a facut cu autobuzul asa ca nu riscam nimic sa o luam si pe a doua. Decidem sa mancam de seara la hotel si eu incerc o tocanita de vita picanta traditionala sarbeasca care cere si mai multa bere...

Ziua a XI-a

Nis este un oras vechi, a fost locuit inca de pe vremea romanilor, ca atare sunt cateva locuri care trebuie vazute. Pentru ca am bifat cetatea turceasca seara, in dimineata asta vrem sa vizitam Turnul cu Cranii si Mediana- resedinta de vara a imparatului roman Constantin cel Mare. Amandoua sunt pe acelasi drum la distanta de 1 km una de alta, la iesire din Nis asa ca treaba e simpla.
Primul pe lista e Turnul cu cranii care se numeste asa pentru ca este placat cu cranii de om. A fost ridicat de turci dupa ce i-au invins pe sarbi intr-o batalie in jurul anului 1830 folosind craniile sarbilor morti. Astazi turnul este inchis intr-o capela pentru protectie. Cand stai in interiorul capelei si te uiti la turn te trec fiorii credeti-ma. Impresionant.
Urmatorul obiectiv pe lista este Mediana. Acesta este un complex format din vila imparatului cu sauna, sala de sport, bai, atrium cu mozaic,locuintele servitorilor, sala de audiente private si orgii, hambarele pentru depozitarea tributului sub forma de produse (cereale, vin, uleiuri etc.) baraci pentru soldati, doua biserici si alte vile mai mici ale insotitorilor. Destul de interesant. Tot complexul avea la vremea respectiva apa curenta prin tevi de plumb (expuse in muzeu) si canalizare subterana.

Plecam spre tara cu intentia de a vizita si Vidinul in Bulgaria inainte de intrare pe la Calafat.
Asta si facem, vedem Baba Vida (citadela inca in picioare din cetatea Vidinului) ne plimbam pe parapeti si ii invidiem pe bulgarii care stau la plaja fara nici o grija.
Trecem cu bacul la Calafat si mergem in lungul Dunarii pana la Bechet unde dormim la motelul din port. Un loc OK amenajat in fosta fabrica de lapte cu confort de 3 stele si oameni saritori care ne-au facut gratar cu produsele cumparate de la magazinul de la poarta.